Anunț selecție partener proiect RO-CULTURA

Anunț selecție parteneri în cadrul programului RO-Cultura parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014-2021, Apel 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice

Titlul proiectului: „Lucrări de consolidare-restaurare si de revitalizare a Ansamblului ,,Fosta Mănăstire Cașin”
Aplicant: Comuna Mănăstirea Cașin

Comuna Mănăstirea Cașin, cu sediul în Sat Mănăstirea Cașin, Str. Principală nr. 1027, anunță organizarea unei proceduri de selecție pentru încheierea unui Acord de parteneriat cu o entitate privată, în vederea elaborării și depunerii cererii de finanțare aferente proiectului în cadrul Programului RO-CULTURA 2014-2021, parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014-2021, Apel 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice.

Ținând seama de prevederile:
– OUG nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2014-2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, respectiv:
– Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2840/31.10.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2014-2021 și Mecanismul financiar norvegian 2014-2021.
Având în vedere specificațiile din Ghidul Solicitantului, pentru Apelul 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, cap. 7.2 Eligibilitatea partenerilor de proiect, cerințele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererii de finanțare pentru viitorul proiect, precum și criteriile de eligibilitate sunt specificate în Ghidul Solicitantului Apelul 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, cap. 7.2 Eligibilitatea partenerilor de proiect cu informații disponibile pe site-ul https://www.ro-cultura.ro/.
Notă: Neîndeplinirea acestor cerințe și a criteriilor de eligibilitate determină respingerea oricărei candidaturi.
Activitatea de selecție are la bază următoarele principii:
– Transparența;
– Nediscriminarea;
– Tratamentul egal;
– Eficiența utilizării fondurilor.
I. Obiectivul apelului de proiecte

„Obiectivul prezentului apel de proiecte este protejarea patrimoniului cultural prin restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice și sprijinirea cooperării culturale între statele donatoare și România”.

Descarcă documentul de aici!